Provocările cererilor de insolvență pentru filialele străine în România
Aplicarea procedurii secundare de insolvență în România, conform Regulamentului (UE) nr. 848/2015, ridică dificultăți semnificative pentru creditorii societăților străine care operează prin sucursale. Aceste dificultăți sunt accentuate de interpretarea noțiunii de „sediu” și de capacitatea de folosință a acestor entități, conform analizei realizate de Dr. Radu Pavel, avocat coordonator al Societății Românești de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.
Strategie procedurală și respingerea cererilor
Practicile judiciare recente arată că lipsa unei strategii procedurale riguroase, care să includă citarea societății-mamă și respectarea mecanismelor de cooperare transfrontalieră, duce frecvent la respingerea cererilor ca inadmisibile. Deși cadrul european protejează interesele locale prin proceduri secundare, implementarea efectivă depinde de corelarea regulamentului cu legislația națională și de utilizarea instrumentelor juridice adecvate.
Interpretarea noțiunii de sediu
Pentru deschiderea unei proceduri secundare de insolvență, instanța română trebuie să verifice dacă acțiunea inițiată la instanța străină este o procedură principală conform Regulamentului (UE) 2015/848. De asemenea, instanța trebuie să confirme existența unui sediu în România, definit ca un loc stabil de operare, unde se desfășoară activități economice netranzitorii.
Respingerea cererilor de insolvență: lipsa capacității de folosință
Cererea de deschidere a procedurii secundare este adesea respinsă din cauza lipsei capacității de folosință a sucursalei, instanțele stabilind că procedura trebuie formulată împotriva societății-mamă. Sucursalele nu au personalitate juridică proprie, iar starea de insolvență este evaluată exclusiv în raport cu entitatea principală. Judecătorii subliniază că recunoașterea procedurii principale deschise în alt stat membru este automată, fără a necesita publicarea prealabilă.
Deciziile instanțelor și implicațiile lor
Decizia nr. 6 din 15 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că, în cazul titlurilor executorii care vizează un dezmembrământ fără personalitate juridică, competența teritorială se poate stabili prin raportare la sediul acestuia. Acest aspect subliniază că instanțele trebuie să recunoască sediul secundar pentru a asigura o aplicare corectă a normelor legale.
Strategii pentru deschiderea procedurii secundare
Avocații recomandă formularea cererii direct împotriva societății-mamă, citând-o atât la sediul principal, cât și la sediul sucursalei din România. Este esențial ca judecătorul să notifice practicianul străin, oferindu-le acestora posibilitatea de a fi audiați. Creditorii pot solicita măsuri de conservare urgente pentru a proteja activele debitoarei aflate pe teritoriul României.
Concluzie
Insolvența societăților străine cu sedii secundare în România este o procedură complexă ce necesită o armonizare între Regulamentul (UE) 848/2015 și legislația națională. O strategie procedurală riguroasă, incluzând citarea corectă a societății-mamă, este esențială pentru a depăși obstacolele legate de capacitatea de folosință a sucursalei și a asigura protecția intereselor creditorilor locali.
