Producătorii români contestă reglementările europene privind stocarea CO2
Producătorii români de hidrocarburi, inclusiv OMV Petrom, Romgaz și Black Sea Oil and Gas (BSOG), au contestat în instanță Comisia Europeană referitor la costurile ridicate ale stocării obligatorii a dioxidului de carbon (CO2). Captarea și stocarea carbonului (CCS) sunt considerate esențiale pentru decarbonizare, dar companiile românești se confruntă cu dificultăți tehnice și economice în atingerea cotelor impuse de legislația europeană, nZIA (Net Zero Industry Act).
Obligații și provocări
România a primit o cotă de 20% din ținta UE pentru stocarea CO2, deși contribuția sa la emisiile din sectorul de manufactură este de doar 3%. Această situație a determinat companiile să conteste Regulamentul Delegat și Decizia Comisiei Europene. „Dezvoltarea proiectelor CCS necesită investiții mari, un cadru de reglementare adecvat și acceptare publică”, a declarat un reprezentant al OMV Petrom.
Romgaz a fost prima companie care a depus o acțiune la Curtea Europeană de Justiție pe 16 octombrie 2023, invocând implicațiile grave ale regulamentului nZIA și ale deciziilor Comisiei, care afectează nu doar compania, ci și prețul bunurilor produse. Directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude, a subliniat riscurile economice și tehnice asociate cu aceste reglementări și a menționat că proiectele de stocare CO2 sunt, în mare parte, offshore, reducând riscurile de contaminare.
Costurile stocării CO2
Companiile românești vor fi obligate să asigure o capacitate de stocare a CO2 de aproximativ 10 milioane de tone până în 2030. Această obligație a crescut semnificativ față de estimarea inițială de 9 milioane de tone. Petrom trebuie să stocheze 5,88 milioane de tone, Romgaz 4,12 milioane de tone, iar BSOG 250.000 de tone. Costurile totale pentru implementarea acestor capacități de stocare s-ar putea ridica la miliarde de euro, iar companiile vor solicita, probabil, ajutoare de la stat.
Impactul tehnologiilor CCS
Captarea și stocarea carbonului implică un set complex de tehnologii care vizează captarea, transportul și depozitarea CO2 în condiții de siguranță. Aceasta include injectarea CO2 în formațiuni geologice adânci, cum ar fi zăcămintele de petrol și gaze epuizate. Implementarea acestor tehnologii este costisitoare și necesită un lanț valoric bine dezvoltat, dar poate aduce beneficii financiare prin reducerea plăților pentru certificatele de carbon.
Concluzie
Contestațiile producătorilor români de hidrocarburi subliniază provocările întâmpinate în implementarea reglementărilor europene privind stocarea CO2, evidențiind riscurile economice și tehnice asociate acestei tranziții către o economie mai verde, cu implicații semnificative pentru viitorul sectorului energetic din România.
